În memoria lui Ștefan

În memoria lui Ștefan campaign photo, 1 of 3În memoria lui Ștefan campaign photo, 1 of 3

  • R
225 donors
Fundraiser’s main image
0% complete

$33,285 raised of 

În memoria lui Ștefan

În memoria lui Ștefan

0% complete

$33,285 raised of 

225 donations
Donation protected
Astăzi, 30 august, Ștefan a plecat dintre noi.

Ne-am rugat până în ultima clipa pentru vindecarea lui. Astăzi, ne rugăm pentru familia lui și încercăm să le fim alături în această durere de neimaginat.

Ana și Tudor și-au pierdut copilul, iar cele cinci fetițe ale lor și-au pierdut frățiorul. Nicio familie nu ar trebui să treacă printr-o asemenea suferință.

Nu putem alina durerea pierderii, dar putem contribui la ușurarea grijilor care apasă asupra familiei în aceste zile.

Fondurile strânse vor fi folosite pentru înmormântarea lui Ștefan și pentru sprijinirea familiei în perioada următoare, astfel încât părinții lui să poată fi alături de copii și să își trăiască durerea fără povara grijilor materiale.

Dacă puteți, fiți alături de ei printr-o donație, o distribuire sau o rugăciune.

Dumnezeu să-l odihnească pe micul Ștefan în lumină și pace.

Veșnica lui pomenire!

EN:
Today, August 30, Ștefan passed away.

Until the very last moment, we prayed for his healing. Today, we pray for his family and try to stand beside them through this unimaginable pain.

Ana and Tudor have lost their child, and their five little girls have lost their little brother. No family should ever have to endure such heartbreak.

We cannot take away the pain of their loss, but we can help ease some of the burdens weighing on their family during these difficult days.

The funds raised will help cover Ștefan’s funeral expenses and support the family in the weeks ahead, allowing his parents to remain close to their children and grieve without the added weight of financial worries.

If you are able, please stand with them through a donation, by sharing this fundraiser, or simply by keeping them in your prayers.

May God grant little Ștefan eternal rest in His light and peace.


Donate

Organizer and beneficiary

Karina Cojanu
Organizer
St. Catharines, ON
Tudor Dragomir
Beneficiary

Your easy, powerful, and trusted home for help

  • Easy

    Donate quickly and easily

  • Powerful

    Send help right to the people and causes you care about

  • Trusted

    Your donation is protected by the GoFundMe Giving Guarantee