APEL UMANITAR CREȘTINESC
Apel creștinesc!
Atunci când prin surprindere unul din stâlpii familiei pleacă la Domnul, și rămâne celălalt singur și cu doi copilași micuți, mă gândesc că trebuie să fie foarte greu.
Așadar noi prietenii și la cererea a mai multor persoane dragi sufletului lui Adrian Moroianu, ne-am gândit că familiei iar prinde bine un ajutor, ținând cont că cheltuielile de înmormântare au fost foarte mari neavând asigurare, și veniturile în casă vor fi minime în perioada următoare.
Așadar, cine dorește și fiecare după putință, și după cum îi este inima, poate face o donație aici pentru familia lui Adrian.
Bunul Dumnezeu să răsplătească jertfa voastră!
Cu siguranța că Adrian de acolo de sus ne vede, și vă mulțumește punându-ne la rugăciune!
Fetițele lui Adrian, spune-u în acele scrisori; “Știm tati ca ai plecat la Doamne Doamne, și tu ne vei ajuta de acolo de sus!”
Domnul fie lăudat!