Viața- împreună cu Natalia Arnaut

Și tu poţi salva un Doctor… Cea mai mare pasiune a Nătăliței (Nataliei Arnaut) este să ajute femeile să devină mămici. Este un medic desăvârşit, care ghideaza crearea vieții pe pământ şi crede enorm în nobila sa misiune. Mamă a doi copii minunaţi, Natalia tocmai a împlinit 32 de ani. Dar numai la o zi de la aniversare, tânăra mămică a fost diagnosticată cu o formă agresivă de Cancer Mamar, (T1cN1M1). Natalia deja a suportat prima cură de chimioterapie şi se pregătește de cea de-a doua, în total fiind 18 la număr. Concomitent face consultaţii la Klinik und Poliklinik für Frauenheilkunde und Geburtshilfe, Germania, unde va urma tratamentul radioterapeutic, inclusiv tratamentul chirurgical necesar după caz. Iar resursele şi posibilitățile sale financiare sunt limitate, în raport cu costurile foarte înalte ale tratamentului. Preţul vieţii este mare, iar lupta cu această maladie este grea, o luptă contra cronometru. Natalia crede şi vrea să o învingă, vrea să lupte pentru viaţă, vrea să îşi crească mari puişorii de numai 2 ani şi 7 ani şi are mare nevoie de susţinerea noastră. Orice ajutor financiar, cât de mic, poate fi decisiv. Împreună putem ajuta un medic care a salvat şi vrea să salveze vieţi. V-ași fi recunoascătoare inclusiv pentru distribuirea acestui caz. Doar împreună o putem ajuta pe prietena mea, Natali, o femeie, soție, mama, fiică, prietenă Excepțională să învingă această boală crâncenă. Beneficiar(beneficiary) Arnaut Olga Care este cumnata Nataliei Arnaut. Olga Arnaut este situata cu traiul in franta.ii va transféra banii direct pe contul Nataliei Arnaut. Arnaut Serghei fondatorul acestei companii este cumnatul Nataliei Arnaut.

Donations (0)

  • Nica Victor 
    • €14 
    • 3 mos
  • Anonymous 
    • €10 
    • 4 mos
  • Anonymous 
    • €25 
    • 4 mos
  • Tatiana Godoroja 
    • €40 
    • 4 mos
  • cerbu sabina 
    • €15 
    • 4 mos

Organizer and beneficiary 

Arnaut Serghei 
Organizer
Rosny-sous-Bois (Seine-Saint-Denis), France
ARNAUT OLGA 
Beneficiary
  • #1 fundraising platform

    People have raised more money on GoFundMe than anywhere else. Learn more

  • GoFundMe Guarantee

    In the rare case that something isn’t right, we will refund your donation. Learn more

  • Expert advice, 24/7

    Contact us with your questions and we’ll answer, day or night. Learn more